De ce Magicball?

De ce MAGICBALL?

La ora actuală, în întreaga lume există un puternic curent de reîntoarcere spre mişcare. A alerga, a face zilnic un program  de exerciţii fizice, de instruire nu înseamnă a face sport ci a folosi mijloacele fizice şi sportului în scopul contracarării efectelor vieţi moderne sau pur şi simplu pentru destindere şi recreere.

Baschetul este un joc accesibil tuturor, el poate fi practicat de elevi, de copii şi tineri de ambele sexe, de bărbaţi şi femei şi chiar de oameni mai vârstnici atât în scop competiţional cât şi ca activitate fizică recreativă, de întreţinere sau ludică.

Datorită dinamismului, spectaculozităţii, calităţilor pe care le dezvoltă, datorită caracterului său aplicativ, baschetul este unul din jocurile sportive cu o foarte mare audienţă la elevii de toate vârstele, ocupând spaţii importante în activitatea lor.

Baschetul se caracterizează prin fineţea, precizia şi fantezia exerciţiilor tehnice şi tactice, prin talia înaltă şi calităţile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă şi de sacrificiu, inteligenţă şi rezistenţă nervoasă. Baschetul practicat în şcoală, trebuie să se bazeze pe structuri tehnico-tactice simple, accesibile elevilor, şi în strânsă legătură cu particularităţile morfo-funcţionale ale acestora.

Baschetul, fiind un joc colectiv, contribuie la formarea relaţiilor de grup, deci şi la închegarea colectivului de elevi al clasei. Atât în procesul de instruire cât şi în timpul jocului (prin regulament) se dezvoltă disciplina conştientă, simţul datoriei, spiritul de colaborare şi ajutor reciproc, răspunderea pentru faptele proprii, respectul faţă de adversar, voinţa, tenacitatea, stăpânirea de sine, înfrângerea pornirilor egoiste, „gândirea practică” etc.

La MAGICBALL antrenamanetele şi metodele folosite sunt de ultima generaţie si rodul studiilor şi cercetărilor recente.

Datorita faptului ca la nivelul municipiului Bacău, activităţile sportive extraşcolare la jocul sportiv baschet, sunt puţine si fără rezultate notabile in competiţiile naţionale sau internaţionale. Ne-am hotărât ca este momentul sa investim timp si mai ales suflet, in viitorul copiilor noştri.

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite jocuri sportive din lume; se caracterizează prin fineţea, precizia si fantezia exerciţiilor tehnice si tactice, calităţi fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate intr-o lupta sportiva care pretinde spirit de echipa si de sacrificiu, inteligenta si rezistenta nervoasa.

Multe cercetări arata ca generaţia actuală de copii şcolari este expusa sedentarismului încă de la vârste mici, calculatorul şi televizorul înlocuiesc prea mult si prea devreme exerciţiile fizice, mişcarea si joaca afara, contactul cu aerul curat si soarele.

Pentru ca si eu, la rândul meu sunt părinte.

Download mp3